Dr. Psih. RALUCA ANTON


Doctor în psihologie, psihoterapeut principal și terapeut relațional cu o formare internațională.

Lucrează de 13 ani cu oameni, fie că e vorba despre procesul de psihoterapie individuală sau de cuplu, de consiliere, de coaching, de training. A întâlnit mii de oameni de-a lungul acestor ani, fiecare dintre ei dorindu-și să învețe lucruri despre propria persoană, să se cunoască mai bine și majoritate dintre ei având două obiective: pe de-o parte starea de bine și, pe de altă parte, relațiile sănătoase.

Cine este 

Raluca Anton?


 

În munca ei, Raluca face mereu referire la o tradiție japoneză a cărei filosofie îi place extrem de mult. Se numește „yin kintsugi” și este modul prin care ceramica este reparată folosind un mix de aur și metale prețioase.  Este un proces extrem de interesant nu numai pentru că recunoaște istoria și valoarea intrinsecă a unui obiect, dar și pentru că încorporează reparația și o transformă în ceva ce merită scos la iveală.

 

Însă, pentru ea, valența cea mai importantă a acestei tradiții japoneze este faptul că obiectul ajunge să fie, la final, mai valoros decât a fost inițial. Același proces este valabil și pentru terapie și formele de autocunoaștere validate științific: pot să unifice ceva ce a fost scindat, să adauge valoare și să creeze din nou unitate. În plus, nevoia bazală de conectare și de siguranță emoțională în relație cu cei din jurul nostru o îndreaptă către o abordare puternic centrată pe relațiile interumane și pe valorificarea și valorizarea momentelor de suferință ca fiind momente de creștere și transformare.

 

Din punct de vedere a pregătirii și a experienței profesionale, Raluca Anton este formată în terapie cognitiv-comportamentală, respectiv cea mai bine fundamentată științific formă de intervenție psihoterapeutică și este terapeut relațional certificat la nivel internațional

Întâlnește-o pe Raluca la... 

The Next Me Evolution Camp

CÂND: 20-24 OCTOMBRIE 2021

0
0
DAYS
0
0
HOURS
0
0
MINUTES
0
0
SECONDS

Ce o recomandă pe Adina?

Expertize, Certificări și Calificări în domeniul de expertiză?


  • Raluca este formată în terapie cognitiv comportamentală, respectiv cea mai bine fundamentată științific formă de intervenție psihoterapeutică, iar complementar am a făcut formări în terapia centrată pe scheme, psihoterapie transgenerațională, formare în experiențiere somatică.

  • Are studii doctorale absolvite în cadrul Școlii Doctorale Psihodiagnostic și Intervenții Psihologice Validate Știintific din cadrul Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie, UBB;

  • Este co-autor al unor cărți dedicate specialiștilor din domeniul psihologiei, este  supervizor în psihoterapii cognitiv comportamentale, acreditat de Colegiul Psihologilor din România;

  • Face parte din grupul primilor terapeuți din România care au formarea IMAGO în terapie relațională și am pus bazele și sunt director executiv al Academiei Imago România care are ca scop principal formarea și susținerea terapeuților care îți doresc să lucreze în domeniul sănătății relaționale.

  • Ține cursuri de formare profesională complementară și continuă pentru psihologi, în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Întâlnește-o pe Raluca la... 

The Next Me Evolution Camp

CÂND: 20-24 OCTOMBRIE 2021

0
0
DAYS
0
0
HOURS
0
0
MINUTES
0
0
SECONDS

Principalele Topicuri 

despre care va vorbi RALUCA la The Next Me Evolution Camp?


Istoria mea relațională

 

joi | sesiunea 13 |orele 14:30 - 16:00

  • concepte de psihologie transgeneraționala când vine vorba de modul în care sunt transmise, implicit și exlicit, mesajele relaționale în familiile de origine.
  • cum ne dezvoltăm fiecare dintre noi ca indivizi pornind de la contextul relațional din care provenim + exerciții pe propria poveste de viața (autocunoaștem)

 

 

 

De ce sunt în relația în care sunt

vineri| sesiunea 19| orele 09:00  - 10:30

  • felul în care, pornind de la povestea noastră de viață și experiențele noastre relaționale, ne-am ales partenerii de cuplu (de ce suntem în relația în care suntem?
  • Care este povestea implicită, harta mentala a iubirii, matricea care stă la baza alegerilor noastre relaționale) + principii și exerciții de comunicare în cuplu pornind de la ideile deja descoperite SCOP: să ne înțelegem povestea, sa înțelegem de ce, să construim spațiul necesar pentru a o comunica, în siguranță, cu partenerul/partenera de viață.

Întâlnește-o pe Raluca la... 

The Next Me Evolution Camp

CÂND: 20-24 OCTOMBRIE 2021

0
0
DAYS
0
0
HOURS
0
0
MINUTES
0
0
SECONDS

Ce vei reține după interacțiunea cu Raluca?

Toate exercițiile sunt de introspecție și analiza personala și se realizează folosind fișe de lucru și dialog între parteneri;

  • exerciții de psihologie transgenerațională (sesiunea 13)
  • construirea hărții iubirii (sesiunea 13)
  • descoperirea părților noastre pierdute (sesiunea 19)
  • principii eficiente de comunicare (sesiunea 19)

Cu ce instrumente, metodologii și ghiduri vei pleca din sesiunile Ralucăi?

  • abilitatea de a analiza contexte din cadrul relației pornind de la principiile discutate și analizate împreună.
  • dialogul ca formă eficientă de a sta prezent unul în povestea celuilalt.
  • abilitatea de ascultare.
  • o mai bună practică a conceptualizării dificultăților care apar în cuplu (înțelegerea poveștii din spatele poveștii).

Întâlnește-o pe Raluca la... 

The Next Me Evolution Camp

CÂND: 20-24 OCTOMBRIE 2021

0
0
DAYS
0
0
HOURS
0
0
MINUTES
0
0
SECONDS

Cărți și resurse recomandate de Raluca

despre practicile folosite in Evolution Camp


Primește iubirea pe care o dorești -  Harville Hendrix și Helen Hunt

Spațiul dintre noi

Hendrix și Hunt

 

 Împreună la bine și la greu

Hendrix și Hunt

Cele 7 principii ale unei căsnicii fericite

John Gottman

Căsnicia pe roate sau pe butuci

 John Gottman

De la Ceartă la dialog

 John Gottman

 

Cele 5 limbaje ale iubirii- Gary Chapman

Business Days o decada in slujba succesului!

 

11 ani investiți cu pasiune în dezvoltarea mediului economic din România și în consolidarea culturii antreprenoriale. Peste 100 de evenimente, cu peste  45.000 de participanți cumulați, cu peste 337.500.000 euro generați prin evenimentele Business Days în mediul economic. În cei 11 ani de zile am reușit să coagulam o comunitate de de peste 450.000 antreprenori, manageri, profesioniști și tineri alături de platforma și proiectele Business Days și BDTV.

 

Afla mai multe despre noi:

www.businessdays.ro

FAQ                     Termeni și Condiții                          Prelucrarea Datelor Personale                         Politica privind modulele cookie                           Politica de confidențialitate

Copyright © 2021 Business Days. Toate drepturile rezervate