LINII DE BUSINESS

Agroland este cea mai mare rețea de magazine hobby farming, pet & garden din România, a avut capital 100% românesc până la majorarea capitalului, în noiembrie 2020. A fost fondată în 1997, la Timișoara, de către antreprenorul Horia Cardoș.

 

În prezent, rețeaua Agroland are 250 de unități, localizate în 29 de județe, și peste 2.200.000 de clienți/an. Printre gamele comercializate se află produse pentru:

  • grădinărit
  • animale de companie
  • hobby farming.

 

 

 

Inovatie in AGRICULTURA la AGROLAND

Agroland este, în esenţă, un retailer specializat

Principalele 3 categori comercializate de societate sunt Grădină, Pet Care şi Hobby farming.

Ponderea cea mai mare în veniturile companiei o reprezintă categoria de Fermă, pe acest segment reprezentând mai mult de jumătate din venituri, fiind reprezentat de categoria de produse de tip furaje şi pui.

 

În S1 2020, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, vânzările au crescut pe fiecare linie de produse comercializate, exceptând cele încadrate în secţiunea Altele. La nivelul categoriei de furaje şi concentrate, vânzările au crescut cu 32.76%, până la 62.92 mil. RON, pe când vânzările de pui s-au majorat cu 13.56%, până la 43.48 mil. RON. Totodată, vânzările produselor din gama Pet Food au însumat 4.85 mil. RON, crescând cu 60.74%. Cea mai mare creştere s-a înregistrat pe segmentul de produse agricole, respectiv de 85.70%, până la 2.32 mil. RON, însă care au crescut de la o bază mai mică.

 

 

În această etapă, Agroland evoluează de la magazine tradiţionale cu suprafeţe cuprinse între 50 - 100 m2 către magazine specifice retailului modern cu suprafeţe de 400 - 500 m2.

 

De asemenea, începând cu 1 februarie 2020, în structura Societăţii a fost integrat un nou departament de achiziţii. Acesta este condus de un senior buyer cu experienţă de peste 10 ani în multinaţionale de retail.

 

În continuare, Agroland ţinteşte modificarea organizării interne pentru a replica funcţiunile unui retailer modern.

 

La finalul lunii octombrie 2020, erau active 248 de magazine Agroland, Societatea deţinând 59 de magazine operate direct, 189 de magazine aparţinând francizaţilor. De asemenea, pe lângă magazinele fizice, Agroland deţine un magazin online unde în 2020 s-au realizat vânzări de 800,000 EUR.


AGROLAND LOGO

© 2021 AGROLAND GROUP

Toate drepturile rezervate

Timisoara, B-dul Cetăţii 5-7-9, etaj 2